duminică, 18 decembrie 2011

Obieceiuri si traditii de iarna pe tot globul!

Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sarbătorirea Naşterii Domnului.


Date si superstitii in noaptea de craciun.
- se spune că de Ajun trebuie să posteşti pentru că Maica Domnului care, în acea zi, fiind supărată nu a mâncat nimic.
nu se mănâncă nici peşte pentru că are sânge şi Fecioara Maria era plinăde sânge în acea zi;
- norocul îl poţi pierde dacă împrumuţi ceva din casă în noaptea de Ajun;
- semnificaţia sacrificiului porcului îl putem afla numai întorcându-ne în timp cănd acest animal era considerat o întruchipare a spiritului grâului şi a vegetaţiei în general;
- nu trebuie să laşi pe cineva să-ţi închidă uşa de Crăciun deoarece s-ar putea să aibă mână rea şi ar putea să-ţi alunge norocul din casă.
Impodobirea bradului.

Pomul de Crăciun, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, decorat cu globuri în carese reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalaţiilor electrice, nu a fostdintotdeauna împodobit astfel. Deşi, în Europa, originea sa precreştină nu mai estecontestată de nimeni, părerile rămân totuşi împărţite: unii văd în brado reprezentare a “Arborelui Lumii” (din vechiul cult al arborilor), alţii îlconsideră o referire directă la “Arborele Paradisului”, împodobit cumere de un roşu aprins, care amintesc de păcatele comise de primiioameni, înainte de alungarea lor din Rai.Pănă în secolul al XV-lea crenguţele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca şi darurile pe care şi lafăceau oamenii unii altora erau considerate tradiţii păgâne. Dar nupeste multă vreme, în locul acestora va fi folosit un arbore întreg.Conform documentelor, în 1605, la Strasbourg a fost înălţat primulpom de Crăciun într-o piaţă publică. Nu avea încă lumânări şi era împodobit cu mereroşii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea împodobeşte primul brad de Crăciun aşa cum îl ştim astăzi.
Craciunul in Africa:
Deoarece africanii nu sunt creştini, sărbătorirea Crăciunului se face în grupurirestrânse, obiceiurile fiind împrumutate din Vest. În Etiopia, Crăciunul se sărbătoreştepe 6 ianuarie, în conformitate cu vechiul calendar roman.
Anglia
Înaintea zilei de Moş Crăciun, copiii îi trimit scrisori lui “Father Cristmas”, MoşCrăciunul englezesc, pe care, mai apoi, le aruncă în foc. Ei cred că dacă un pitic va scoate scrisoarea prin horn, dorinţele lor se vor împlini.
Renumita prăjitură a reginei, Phun-pudding, este o biruinţă a meşteşugului bucătăriei. Într-un cazan uriaş, se pun toate cele necesare pentru prăjitură, fierte în rom sau vin vechi şi toţi bucătarii amestecă pe rând; fiecare rudenie primeşte câte un pudding.
Australia
Data de 25 decembrie are loc în mijlocul verii, aşa că sărbătoarea este oarecum diferită faţă de alte părţi ale lumii. Brazii sunt din plastic sau aluminiu pentru că aici nu se întâlnesc brazi veritabili. De asemenea, printre decoraţiuni se pune şi foarte multă zăpadă artificială. Nu se folosesc lumânări adevărate, din ceară, pentru că pe căldura uneori toridă în această perioadă a anului, acestea s-ar topi mult prea repede. În locul lor se folosesc beculeţe. În ziua de Crăciun oamenii se întâlnesc în aer liber pe malul oceanului sau în parcuri unde organizeaza picnicuri.
Bangladesh
 În satele creştine, bărbaţii taie ramuri de bananier şi le replantează câte două de-a lungul drumurilor spre biserici şi în jurul caselor. Apoi apleacă crengile una peste cealaltă, pentru a forma un arc peste drum şi le leagă între ele. Apoi se fac în ramuri mici scobituri care se umplu cu ulei şi se aprind spre a lumina drumul până la biserică.
Belgia
La Bruxelles care este sediul Uniunii Europene, aceasta înalţă un brad uriaş al ţărilor membre, în faţa bisericii Grand Sablon – Grotzavel, într-una dintre cele mai frumoase pieţe din Europa, piaţa Grote Markt.
Danemarca
Atunci când familia se aşează să ia masa, pentru aceştia se lasă în pragul uşii o oală cu orez fiert. Se spune despre aceia care nu vor să sărbătorească Crăciunul şi să respecte această tradiţie că le va merge rău tot timpul anului care va urma,fiindca spiriduşii ii vor bate cu nuci.
Finlanda
Crăciunul este o sărbătoare petrecută mai ales cu familia. În dimineaţa diaintea Serii Sfinte bradul se împodobeşte, iar apoi întrega familie merge la saună.
Franţa
La Paris se poate admira un cort imens unde se poate vedea cea mai mare iesle din lume în care se află Sfânta Familie. Toate străzile sunt splendid ornate cu beculeţe.La ţară, în Franţa meridională, copiii binecuvântau cina şi rugul de Crăciun format dintr-un trunchi de măslin uscat care ardea în vatră. Focul era stropit cu vin fiert.Apoi familia se aşeza la masă si intona cântece religioase până  la miezul nopţii când se ducea la biserică.
Germania
 În fostele cazărmi germane se făcea Christbaum (brad) şi se împărţeau cadouri soldaţilor. În jurul bradului erau rânduite mesele militare pline de prăjituri şi diverse mâncăruri. Dintr-un colţ al sălii nu putea să lipsească butoiul cu bere, dar între conuri de brad. La sosirea superiorilor corul soldăţesc cânta un cântec religios. Apoi un sergent major lua un chipiu şi punea în el hârtiuţe cu numere pentru toţi participanţii la sărbătoare. Fiecare soldat trăgea câte un număr să primească darurile cuvenite.Butoiul cu bere era desfăcut şi petrecerea începea.
Grecia
Pentru a se proteja oamenii ard tămâie sau lasă pe ici pe colo cadouri care să-i îmbuneze pe spiriduşi. De asemenea mai au un obicei: ţin în casă un bol cu apă în care scufundă o cruciuliţă de lemn decorată cu busuioc. Apa astfel sfinţită, se împrăştie în fiecare colţ al casei pentru a alunga spiritele rele.
Italia
Crăciunul este în mod special o sărbătoare de familie. În locul bradului este luată uneori o iesle cu Pruncul Sfânt, singura excepţie fiind Sicilia. Acolo darurile pentru copii se dau abia pe 6 ianuarie “ziua celor trei magi”. Atunci, cei mici o aşteaptă pe Befona care vine prin horn ca să le pună cadouri în pantofi.
Islanda
Doi oameni nevinovaţi au fost osândiţi la moarte la Gyfyord. Li s-au tăiat capetele, dar din sângele lor a răsărit un pom în ale cărui ramuri, în noaptea fiecărui slostiţiu de iarnă, se aprindeau mii de lumini. Vântul se izbea de acele limbi de foc dar nu putea să le stingă. Păstorii alergară din mari depărtări să vadă pomul de foc şi să se închine.
Mexic
Unii se îmbracă în îngeri. Grupul se duce din casă în casă purtând lumânări şi cântâd cântece în timp ce Maria şi Iosif bat la uşă şi întreabă dacă pot fi găzduiţi.Fiecare casă îi refuză. După fiecare procesiune, participanţii dansează, cântă şi mănâncă un meniu divers. Copii legaţi la ochi încearcă să rupă cu nişte beţe o figurină“pinata”, de hârtie sau material casabil, umplută cu dulciuri şi mici cadouri. Deasemenea, unii copii mexicani speră la o vizită a lui Moş Crăciun, iar alţii aşteaptădaruri de la “Quetzalcoatl”, conducător legendar al Mexicului.
Rusia
Chiar dacă Rusia a fost influenţată de vest după căderea URSS obiceiurule americane nu au reuşit să pătrundă. Festivităţile include carnavaluri, practicarea unor sporturi şi numere de circ. De-a lungul festivalului ruşii decorează copacii nemuritor pecare îi numesc copaci de Anul Nou. Ca şi Moş Crăciun, Ded Moroz are o barbă albă şi apare îmbrăcat în roşu cu ghete negre. Vine de Anul Nou ca să dăruiască tuturor copiilor dulciuri, jucării sau un set de păpuşi tradiţionale “Matryoshka”.
Spania
La spanioli Crăciunul ţine 14 zile, până la Bobotează. La miezul nopţii deCrăciun se slujeşte o Liturghie la capela Palatului regal unde ia parte şi regele. La sfârşit se dă o veselă serbare pentru copiii demnitarilor curţii.
SUA
Varietatea climei permite organizarea diferitelor activităţi, de la picnicuri pe plajăpână la amplasarea lumânărilor în dreptul ferestrelorîn ţinutul îngheţat al Alascăi.Fiecare regiune are tradiţiile ei legate de această sărbătoare:
la New York poţi vedea patinatori stranşi în jurul imensului brad de laRockfeller Center;
 în Texas poţi participa la festivalul din San Antonio;
 în New Orleans, în Jackson Square poţi admira focul de artificii;
 în Florida întreaga zonă istorică este împodobită cu luminiţe albe;
la Holywood se organizează impresionanta festivitate numită Parada Stelelor

Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu