joi, 9 iunie 2011

Iti urez multa veselie

         "Iti urez multa veselie! Iata ce ar trebui sa oferim si sa primim. Iata politetea adevarata care imbogateste pe toata lumea si in primul rand pe cel care o daruieste. Iata o comoara care se inmulteste prin schimb. O poti semana de-a lungul strazilor, in tramvaie, prin chioscurile de ziare; nici un singur atom nu se va pierde. Ea va rasari si va inflori pretutindeni acolo unde ai aruncat-o.
  Atunci cand, la vreo raspantie, se-ncurca hamurile cailor, n-auzi decat injuraturi si ocari, iar caii trag din toata puterea, ceea ce mareste raul de la sine. Asa e orice suparare: dispare usor daca vrei sa zambesti, sa-ti cumpanesti efortul, sa dai putin ham mainilor care trag spre hais si spre cea, dar devine repede nod gardian daca dimpotriva, tragi scrasnind de toate capataiele franghiei. Doamna scrasneste, pulpa de berbec se arde, de aici vorbe turbate de manie. Pentru ca toti acesti prometei  sa fie dezlegati si liberi , n-ar fi nevoie totusi decat de un zambet la vremea cuvenita.Dar nimeni nu se gandeste la un lucru atat de simplu. Cu totii trudesc sa traga plini de sarg franghia care-i strange de gat.
    Viata in comun inmulteste relele. Intri intr-un restaurant. Atunci o uitatura de dusman spre vecin, alta la fel listei, alta spre chelner. S-a facut! Proasta dispozitie alearga de pe o fata pe alta, in jurul tau totul se zbuciuma, cineva o sa sparga niste pahare, chelnerul isi va bate diseara nevasta.
    Incearca sa intelegi bine mecanismul si molima asta;Vei deveni donator de veselie, zeu binefacator pretutindeni. Spune o vorba buna, o multumire buna, fii iertator pentru friptura rece. Vei putea urmari acest val de buna-dispozitie pana pe tarmul cel mai ascuns, chelnerul se va adresa bucatarului pe alt ton  si oamenii vor pasi altfel printre mese. Si asa se va largi valul de buna- dispozitie  in jurul tau, va lumina toate lucrurile si pe tine insuti, iar asta e fara sfarsit. Vegheaza insa cu grija la pornire. Incepe bine ziua si incepe bine anul."

                                                                  " Alain, Propos sur le bonheur- LXXX"

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu