Am citit pe un site, o revista pentru femei, un articol despre asa numitele ''bloguri de sertar'' , autoarea articolului are o parere interesanta desre ele, poate sunteti curiosi :
'S-ar putea sa credeti despre mine ca sunt o fata demodata. Genul care poarta strampi de bumbac si sosete flausate. Sau de la tara, vajnica mancatoare de untura cu ceapa si iaurt de bivolita. Recunosc, mi se mai intampla si dintr-astea. Totusi, majoritatea timpului raman o fiinta urbana, cu cearcane, calatoare cu metroul si cu privirea cinica menita sa spulbere orice tentativa de mistificare. Ei, de vreo cativa ani incoace am vazut eu ca fiintele urbane au bloguri.
Mi-a luat ceva timp sa inteleg. Pentru un timp, ele au reprezentat o chestie mistica. Ii priveam pe bloggeri ca pe niste creatori, niste persoane mustind de imaginatie si de talent. Mai ca ma simteam intimidata, abia indraznind sa tastez bisaptamanal in browser metaforicele si metaforizantele lor adrese. Apoi, cu timpul, stiti cum se intampla, omul devine din ce in ce mai indraznet. Si am tot intrat ca nesimtita in vietile oamenilor, ba pe ici, pe colo, am indraznit sa las si cate o parere. Recunosc, eram o vizitatoare haotica de bloguri, activitatea mea nu avea vreun scop declarat sau, macar, constientizat.
A mai urmat apoi o etapa. Cea in care mi-am dat eu seama ca blogurile nu sunt tocmai niste acte de creatie pura si dezinteresata. Si ca oamenii din spatele lor au niste scopuri. Am constientizat valoarea de produs a blogului. Exista mai multe mobile care-i mana pe acesti oameni sa-si puna semnatura pe acele postari care apar mai des sau mai rar dupa cat de harnic, de ambitios sau de inspirat e autorul lor.
Exista, desigur, banii din publicitate. Caci, pe blogurile cu trafic mare, exista si cumparatori de spatiu publicitar. Nu cunosc cifre, dar se pare ca exista bloggeri care castiga sume frumusele.
Dar nu aceasta este singura motivatie. Exista persoane care activeaza in tot felul de domenii si isi fac un blog ca parte a brandingului personal. Incearca sa-si mareasca o presupusa cotatie pe piata muncii, investind timp si efort in blog. De altfel, exista cazuri de bloggeri care au primit o oferta de job in presa scrisa dupa ce s-au facut cunoscuti prin intermediul unui blog.
Ei, aceste bloguri pot fi impartite in doua mari categorii, cu n mii de subcategorii. Exista cele care se adreseaza unor oameni care activeaza intr-un anumit domeniu. Sau celor pasionati de ceva anume. Exista cele generale, in care se amesteca intr-un ghiveci analize serioase, videoclipuri cretinele de pe youtube si umori personale. Si mai exista cele cu nota de jurnal.
La acestea voiam sa ajung de fapt. Caci sunt singurele care continua sa ma uimeasca si al caror sens imi scapa. Viata fiecaruia dintre noi pare spectaculoasa. Dar numai pentru protagonisti. Pentru cei care o traiesc. Odata ce este expusa prin postari ocazionale pe internet, ea scapa de sub imperiul biografic si intra intr-unul incert. Atunci cand dau peste astfel de bloguri, nu ma intereseaza persoana din spatele lor. Pentru simplul fapt ca respectivul nu este real pentru mine. Nu e mai real decat Milan Kundera, sa zicem, care traieste la vreo 2000 de km departare de mine. Dar si in alta dimensiune, nu numai in alta tara. Iar daca nu ma intereseaza cine e in spatele cuvintelor mai mult sau mai putin inspirate, atunci ce ma intereseaza? va veti intreba. Ma intereseaza cum anume e scris blogul. Stilul, vraja. Pentru ca eu nu citesc acolo o viata, ci o poveste. Atunci insa cand iti lipseste talentul si cand pretinzi ca nu te intereseaza reactiile celorlalti, pentru ca "eu scriu pentru mine", sa ma ierte domnii si doamnele autori de bloguri, dar avem de-a face cu o ipocrizie mare cat internetul chinezesc. Voi nu scrieti pentru voi. Pentru ca, daca ar fi asa, oameni ca mine, ca X si Y, vizitatori ocazionali, nu am avea acces. Ati face un blog privat, cu acces limitat eventual cunoscutilor, si cu asta basta. Insa atata timp cat eu gasesc usa deschisa si imi sunt prezentate niste produse, de orice tip, sunt cat se poate de indreptatita sa-mi dau cu parerea. Si nu, nu ma intereseaza persoana. Viata ta nu are mai multa consistenta pentru mine decat cea a cainelui lui George W. Bush. Eu nu am venit sa-mi bag nasul intr-un sertar, eu n-am obtinut in moduri ilicite accesul la o corespondenta privata, la un jurnal intim. Nu, tu ti-ai listat blogul undeva, tu m-ai invitat sa imi dau cu parerea si imi pare rau daca te jignesc opiniile negative, dar asta este. Te-ai supus regulilor unei pieti si atata timp cat halvita este la taraba, exista si persoane carora li se va parea, sa zicem, gretoasa.
Eu sunt de principiu ca se poate scrie despre orice. Ca niciun subiect, nicio tema nu este prea marunta. Poti scrie o istorie fascinanta despre cum se fierbe un pliculet de ceai de musetel intr-o camera de camin de nefamilisti in timp ce o musca bazaie in jurul unui bec fara abajur si la radio canta in surdina Mirabela Dauer. Dar fa-o bine. Ok, povesteste-mi despre ce ti-ai mai cumparat de la Mall, dar adu putina seva, un strop de condiment caci altfel blogul tau va arata ca un catalog de la Ikea. Iar daca nu te intereseaza parerea mea, atunci tine-ti blogul in sertar."
'S-ar putea sa credeti despre mine ca sunt o fata demodata. Genul care poarta strampi de bumbac si sosete flausate. Sau de la tara, vajnica mancatoare de untura cu ceapa si iaurt de bivolita. Recunosc, mi se mai intampla si dintr-astea. Totusi, majoritatea timpului raman o fiinta urbana, cu cearcane, calatoare cu metroul si cu privirea cinica menita sa spulbere orice tentativa de mistificare. Ei, de vreo cativa ani incoace am vazut eu ca fiintele urbane au bloguri.
Mi-a luat ceva timp sa inteleg. Pentru un timp, ele au reprezentat o chestie mistica. Ii priveam pe bloggeri ca pe niste creatori, niste persoane mustind de imaginatie si de talent. Mai ca ma simteam intimidata, abia indraznind sa tastez bisaptamanal in browser metaforicele si metaforizantele lor adrese. Apoi, cu timpul, stiti cum se intampla, omul devine din ce in ce mai indraznet. Si am tot intrat ca nesimtita in vietile oamenilor, ba pe ici, pe colo, am indraznit sa las si cate o parere. Recunosc, eram o vizitatoare haotica de bloguri, activitatea mea nu avea vreun scop declarat sau, macar, constientizat.
A mai urmat apoi o etapa. Cea in care mi-am dat eu seama ca blogurile nu sunt tocmai niste acte de creatie pura si dezinteresata. Si ca oamenii din spatele lor au niste scopuri. Am constientizat valoarea de produs a blogului. Exista mai multe mobile care-i mana pe acesti oameni sa-si puna semnatura pe acele postari care apar mai des sau mai rar dupa cat de harnic, de ambitios sau de inspirat e autorul lor.
Exista, desigur, banii din publicitate. Caci, pe blogurile cu trafic mare, exista si cumparatori de spatiu publicitar. Nu cunosc cifre, dar se pare ca exista bloggeri care castiga sume frumusele.
Dar nu aceasta este singura motivatie. Exista persoane care activeaza in tot felul de domenii si isi fac un blog ca parte a brandingului personal. Incearca sa-si mareasca o presupusa cotatie pe piata muncii, investind timp si efort in blog. De altfel, exista cazuri de bloggeri care au primit o oferta de job in presa scrisa dupa ce s-au facut cunoscuti prin intermediul unui blog.
Ei, aceste bloguri pot fi impartite in doua mari categorii, cu n mii de subcategorii. Exista cele care se adreseaza unor oameni care activeaza intr-un anumit domeniu. Sau celor pasionati de ceva anume. Exista cele generale, in care se amesteca intr-un ghiveci analize serioase, videoclipuri cretinele de pe youtube si umori personale. Si mai exista cele cu nota de jurnal.
La acestea voiam sa ajung de fapt. Caci sunt singurele care continua sa ma uimeasca si al caror sens imi scapa. Viata fiecaruia dintre noi pare spectaculoasa. Dar numai pentru protagonisti. Pentru cei care o traiesc. Odata ce este expusa prin postari ocazionale pe internet, ea scapa de sub imperiul biografic si intra intr-unul incert. Atunci cand dau peste astfel de bloguri, nu ma intereseaza persoana din spatele lor. Pentru simplul fapt ca respectivul nu este real pentru mine. Nu e mai real decat Milan Kundera, sa zicem, care traieste la vreo 2000 de km departare de mine. Dar si in alta dimensiune, nu numai in alta tara. Iar daca nu ma intereseaza cine e in spatele cuvintelor mai mult sau mai putin inspirate, atunci ce ma intereseaza? va veti intreba. Ma intereseaza cum anume e scris blogul. Stilul, vraja. Pentru ca eu nu citesc acolo o viata, ci o poveste. Atunci insa cand iti lipseste talentul si cand pretinzi ca nu te intereseaza reactiile celorlalti, pentru ca "eu scriu pentru mine", sa ma ierte domnii si doamnele autori de bloguri, dar avem de-a face cu o ipocrizie mare cat internetul chinezesc. Voi nu scrieti pentru voi. Pentru ca, daca ar fi asa, oameni ca mine, ca X si Y, vizitatori ocazionali, nu am avea acces. Ati face un blog privat, cu acces limitat eventual cunoscutilor, si cu asta basta. Insa atata timp cat eu gasesc usa deschisa si imi sunt prezentate niste produse, de orice tip, sunt cat se poate de indreptatita sa-mi dau cu parerea. Si nu, nu ma intereseaza persoana. Viata ta nu are mai multa consistenta pentru mine decat cea a cainelui lui George W. Bush. Eu nu am venit sa-mi bag nasul intr-un sertar, eu n-am obtinut in moduri ilicite accesul la o corespondenta privata, la un jurnal intim. Nu, tu ti-ai listat blogul undeva, tu m-ai invitat sa imi dau cu parerea si imi pare rau daca te jignesc opiniile negative, dar asta este. Te-ai supus regulilor unei pieti si atata timp cat halvita este la taraba, exista si persoane carora li se va parea, sa zicem, gretoasa.
Eu sunt de principiu ca se poate scrie despre orice. Ca niciun subiect, nicio tema nu este prea marunta. Poti scrie o istorie fascinanta despre cum se fierbe un pliculet de ceai de musetel intr-o camera de camin de nefamilisti in timp ce o musca bazaie in jurul unui bec fara abajur si la radio canta in surdina Mirabela Dauer. Dar fa-o bine. Ok, povesteste-mi despre ce ti-ai mai cumparat de la Mall, dar adu putina seva, un strop de condiment caci altfel blogul tau va arata ca un catalog de la Ikea. Iar daca nu te intereseaza parerea mea, atunci tine-ti blogul in sertar."
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu